Learn more about the 10 types of innovation developed by Doblin, which fit in three categories: Configuration, Offering and Experience.
Lucrurile s-au schimbat. Și se vor schimba în continuare. Trebuie să fim conștienți de asta și, cel mai important, trebuie să acceptăm acest fapt. Aceste schimbări pot fi și bariere dar și oportunități. Ele nu se petrec doar pentru a ne pune bețe-n roate sau pentru a complica lucrurile. Reprezintă un progres natural și rămâne doar la latitudinea noastră felul în care le abordăm – fie ca pe niște bariere, fie ca pe oportunități.
În business, de exemplu, trebuie să putem răspunde la o simplă întrebare pentru a avea succes:
Ce vor dori consumatorii noștri în viitor?
Din fericire, evoluția rapidă a lucrurilor, în felul în care se petrece ea în prezent, ne permite să „prezicem” mult mai ușor felul în care se vor întâmpla lucrurile peste doi, trei sau chiar zece ani. Nu suntem aici ca să citim în cărți sau boluri de cristal, sub nici o formă. Din fericire însă, există instrumente, resurse și, cel mai important, un anumit mindset care ne permite să vedem în viitor și să construim produse, servicii și experiențe care vor satisface nevoile consumatorilor din viitor.
Tendințele viitorului, în business, sunt rezultatul intersecției a trei factori:
Trăim într-un moment al schimbării rapide. Dar în mijlocul acestei schimbări, suntem aceiași oameni cu aceleași nevoi de bază.
–David Mattin, Head of Trends & Insights @Trendwatching.
Aceste nevoi stau la baza comportamentelor și acțiunilor umane. Oamenii apelează la servicii și produse tocmai pentru a-și satisface aceste nevoi. Gândește-te la Conveniență, o nevoie de bază care, în ultimul timp devine din ce în ce mai „satisfăcută” de către companiile inovative. Vrei să mergi undeva? Chemi un Uber – vine în fața casei, plătești prin aplicație, cu cardul iar dacă nu îți convine ceva îl raportezi pe șofer printr-o apăsare de buton. Vrei să te uiți la ceva? Nu știi la ce? Nu e nici o problemă – algoritmul din spatele Netflix te cunoaște foarte bine și știe exact ce ți-ar plăcea să vezi și pe ce ai da click.
Abonează-te la Newsletter
Innovating Society îți va trimite conținut săptămânal cu informații despre ultimele tehnologii, startup-uri și practici de inovare apărute. De asemenea, primești gratuit ghidul „20 instrumente de inovare„.
Cei de la Trendwatching au identificat cinci mari trenduri, pornite chiar din rândul nevoilor de bază ale consumatorilor, care, zic ei, vor schimba piața în 2020.
După cum vom vedea în continuare, companiile au răspuns la aceste trenduri.
Factori promotori ai schimbării sunt acele schimbări care, de cele mai multe ori, nu sunt controlabile. De exemplu schimbările de climă, urbanizarea sau orice alte schimbări culturale, demografice sau sociale. Aceste schimbări pot fi împărțite în mai multe categorii, în funcție de perioada de timp în care au loc și amploarea efectelor pe care le au:
MEGA SCHIMBĂRI – au loc de-a lungul unei perioade mai lungi de timp și influențează mai multe aspecte ale vieții. În anul 2020, se preconizează că următoarele schimbări vor lua amploare: urbanizarea, geo-socializarea, înălțarea clasei mijlocii, noi zone de comerț, lumea virtuală, avansarea roboticii, noi modele de business.
MACRO SCHIMBĂRI -acestea sunt mai specifice decât cele anterioare. Dacă, de exemplu ne uităm la progresul tehnologic din ultimii ani ca o Mega Schimbare, de aici reies următoarele macro schimbări – Big Data, Internet of Things, Machine Learning și Inteligența Artificială.
MICRO SCHIMBĂRI – schimbările care se petrec cel mai rapid, sunt cel mai diverse și au loc una după alta, fiind, de fapt soluții adresate nevoilor consumatorilor, având la bază mega și macro schimbările.
SCHIMBĂRI TRECĂTOARE/FADS – sunt acele schimbări care apar și dispar cel mai rapid. Motivele pentru durata lor scurtă de viață sunt diverse – de exemplu, pot fi captivante ca și noi tehnologii sau doar forme de entertainment însă nu rezolvă o nevoie reală a consumatorilor. Ele nu trebuie ignorate deoarece pot sta la baza unor alte tendințe serioase. Social Media, de exemplu, a fost considerat un fenomen trecător.
Inovațiile sunt acele produse sau servicii care influențează în foarte mare măsură direcția unor tendințe. Ele sunt, de cele mai multe ori, inovații disruptive, care satisfac aceleași nevoi de bază ale consumatorilor fie cu ajutorul noilor tehnologii, fie prin modele noi de business.
Existența acestor inovații ne ajută foarte mult să analizăm tendințele. De exemplu, dacă ne gândim la Netflix acum cinci ani, probabil ne puteam face o oarecare idee față de cum stau lucrurile. Acum, e deja evident, de la Disney + până la Amazon Prime.
De asemenea, dacă analizăm aceste inovații luând în considerare și nevoile de bază ale oamenilor pe care le satisfac, observăm un alt fenomen – Expectation Economy.
În Expectation Economy, inovațiile ridică standardele, lucru care crește semnificativ așteptările consumatorilor, în materie de calitate, dar și impactul pozitiv, atât la nivel personal, cât și la nivel social.
Un studiu de la Uber arată că în funcție de vechimea activității lor într-un oraș, scade și timpul pe care sunt dispuși clienții să îl aștepte pentru o cursă. Cu alte cuvinte, aceștia devin mai pretențioși, iar companiile sunt obligate să se ridice la standardele lor.
Secretul în a identifica trendurile și a acționa, transformându-le în oportunități, stă în identificarea punctelor de tensiune dintre ce își doresc consumatorii și ce este deja disponibil.
– Trend-Driven Innovation –Beat Accelerating Customer Expectations
Așadar, trebuie să cunoști nevoile consumatorilor, să te uiți la ceea ce fac alte companii și să nu uiți de factorii declanșatori ai schimbărilor.
Un exemplu de la Hall and partners spune că, în 2017, aceștia au observat un fenomen în spațiul retail, un cluster de inovații. Unul dintre ele fiind Finery, un virtual assistant pentru shopping online de haine. Celălalt era Freda, un startup din UK care folosește Inteligența Artificială pentru a înțelege ciclul de fertilitate al femeilor și livrează produsele necesare pentru acestea, în timp util. Aceste inovații erau rezultatul combinației dintre schimbările recente (2017!) – „maturizarea” inteligenței artificiale și o nevoie umană de bază – conveniența.
În februarie 2019, 39% dintre întreprinderile globale spuneau că au început să ofere experiențe personalizate în timp real. Numărul produselor care satisfăceau această nevoie au crescut. De exemplu, Baze, un brand de lifestyle, a creat Baze Starter Kit, care livrează clienților vitaminele necesare pentru aceștia, determinate de un test de sânge personalizat. Totul funcționează pe sistem de abonament.
Ne aflăm în 2020 și cei de la Trendwatching spun că acest trend va deveni norma, în acest an După cum vorbeam și la început, este o combinație între două trenduri mai mici – „everything as a service” și „relevance as a service”.
La începutul anului, am organizat un Fireside Chat, în care am adunat 20 de experți, din diferite domenii, împreună cu care am analizat cele cinci tendințe din rândul consumatorilor, prezentate la început. După o discuție de două ore, am concluzionat că, deși unele trenduri care se axează mai mult pe tehnologie și sunt deja prezente în China și SUA, nu vor ajunge prea curând în România.
Părerea generală însă, a fost aceea că trendurile care pun mai mult accent pe nevoile oamenilor, printre care cele legate de Burnout și Civil Media sunt valabile, acum mai mult decât oricând, și la noi.
Unul dintre ele se focusează pe o problemă deja evidentă , Burnout și sănătatea mentală a angajaților iar companiile s-au grăbit să răspundă la această tendință. În August 2019, filiala Microsoft din Japonia a testat un nou proiect numit Work-Life Choice Challenge Summer 2019, prin care limita ziua lucrătoare la numai patru zile, oferindu-le angajaților zilele de vineri libere. Unul dintre rezultate a fost sporirea productivității cu până la 40%.
Cel de-al doilea, Civil Media, este un răspuns al saturării platformelor de social media actuale, precum Facebook. Fiind un spațiu atât de populat, oamenii se depărtează, încet-încet, de acest tip de platforme, considerându-le toxice. Soluția este construirea de noi spații virtuale, mult mai nișate și intime. Sprite, de exemplu, a lansat o campanie în America Latină, numită „You are not alone” prin care au identificat probleme personale ale tinerilor, iar mai apoi au deschis forumuri și thread-uri pe Reddit, unde discuția era condusă de influenceri cu experiență personală în aceleași probleme.
Suntem în 2020 și consumatorii au mai mult decât un simplu cuvânt de spus. Tehnologiile evoluează, companiile inovează și, din fericire sau din păcate, există și suficiente schimbări serioase la nivel social, cultural și demografic. Crezi că afacerea ta poate prospera dacă nu ești atent la aceste schimbări?
Trebuie să rămâi deschis, să fii pe fază și să te pregătești pentru ce urmează. Trebuie să înveți să descoperi oportunitățile și să le înțelegi. Acest lucru nu poate funcționa decât în avantajul tău.
Vrei să afli care sunt tendințele pentru industria ta și cum poți să le transformi într-un avantaj pentru afacerea în care lucrezi?
Programează o discuție gratuită de 15 minute și haide să discutăm!
Abonează-te la Newsletter
Innovating Society îți va trimite conținut săptămânal cu informații despre ultimele tehnologii, startup-uri și practici de inovare apărute. De asemenea, primești gratuit ghidul „20 instrumente de inovare„.
Learn more about the 10 types of innovation developed by Doblin, which fit in three categories: Configuration, Offering and Experience.
Learn more about the 10 types of innovation developed by Doblin, which fit in three categories: Configuration, Offering and Experience.
Learn more about the 10 types of innovation developed by Doblin, which fit in three categories: Configuration, Offering and Experience.